Siguranța victimelor – mit sau realitate?

O victimă a unui accident de tren, o victimă a unei tîlhării, o victimă a înșelăciunii sunt subiectul unei agresiuni unice. Rareori aceeași persoană ajunge ajunge să fie supuse la aceeași formă de infracțiune. După ce a suferit trauma această personaă își construiește aproape automat căi de a evita pericolul. O recomandare a comportamentului de evitare a pericolului de furt și tîlhărie este, de altfel, realizată de Poliția capitalei și difuzată în mijloacele de transport în comun în scopul obținerii siguranței potențialelor victime. Uși metalice, gratii la geamuri, sisteme de alarmă, viteza redusă în trafic, evitarea aglomerației, spălatul pe mîini, programul de fitness, toate acestea sunt căi de a ne pune în siguranță în fața diverșilor factori de risc.
Victima violenței domestice nu poate să își cumpere ușă metalică, gratii la geamuri, sisteme de alarmă, nu poate să reducă viteza în trafic, să evite aglomerația sau să se spele e mîini, ea este legată cu fire invizibile de cineva care vrea și poate să-i producă durere, să o îngrozească, să o omoare. Aceste fire invizibile sunt: căsătoria, copiii, tradiția despre rolul femeii în familie, legislația care nu pedepsește la timp în nici un fel agresorul, convingerea că rufele se spală în familie, convingerea că numai unei femei slabe i se poate întîmpla așa ceva, convingerea că numai femeilor li se poate întîmpla așa ceva și rușinea. Teama intensă a victimei că dacă va vorbi despre calvarul ei, dacă va cere ajutor, va fi respinsă, condamnată și arătată cu degetul.
Ce înseamnă pentru o victimă a violenței domestice să fie în siguranță? Agresorul este la 1 milimetru distanță de ea 24 de ore din 24.
Siguranță trebuie să însemne să nu mai fii amenințat/ă, controlat/ă, lovit/ă, copiii să învețe și să experimenteze în siguranță în prezența părinților și să poți face lucrurile pe care ți le dorești atunci cînd le dorești în armonie cu membrii familiei tale.
Adesea am constatat că „în siguranță” pentru o victimă a violenței domestice înseamnă doar să nu fie lovit/ă. Ce anume o aduce în această stare de resemnare nu vom analiza aici. Dorim să vedem dacă acest deziderat elementar al victimei violenței domestice poate fi atins în prezent în România cu legislația actuală și în ce mod prevederile Convenției de la Istanbul transpuse în legislația noastră ar îmbunătăți conisderabil viața celor ce suferă de pe urma acestui flagel.
Există ordin de protecție și posibilitatea ca victima să depună o plîngere prealabilă împotriva agresorului. Între momentul agresiunii și emiterea unui ordin de protecție trec între 8 și 30 de zile. În acest timp victima, pentru a fi în siguranță, ar trebui să locuiască separat de agresorul ei. Puține victime femei au unde să se refugieze. Pe multe dintre ele familia lărgită nu le primește înapoi, mai ales cu copii. În puține situații ajutorul vine de la prieteni. În 13 județe din țară nu există adăposturi. În adăposturile publice nici o victimă nu poate fi primită pe loc atunci cînd bate la poartă, trebuie întocmite hîrtii ceea ce durează 24 de ore pînă la 3 zile. Deci ….
Cercetarea declanșată de o plîngere prealabilă depusă de victimă împotriva agresorului poate să dureze și 6 luni de zile și nu este sigur că se va finaliza cu trimiterea în judecată a acestuia. În tot acest timp agresorul este în libertate. De cele mai multe ori în căutarea încăpățînată a victimei pentru a o amenința sau a o convinge seducînd-o că el, EL, nu va mai face așa ceva NICIODATĂ. Pentru a o convinge, cu alte cuvinte, să retragă plîngerea. Promite că nu va mai face niciodată deși a repetat pînă acum violența de atîtea ori! Adăposturile pentru victime asigură cazare pe o perioadă de maximum 12 luni. Atunci cînd cazul ajunge în instanță judecarea mai durează chiar și 2 ani. Agresorul este în continuare în liberate. Ordinele de protecție pot să acopere o perioadă de pînă la 18 luni (din experiența noastră). Deci…..
Atunci cînd o victimă are un ordin de protecție nu poate fi protejată eficient pentru că polițiștii nu au instrumentele necesare pentru supraveghea și opri agresorul. Frecvent singura cale a unei victime de a se apăra este să solicite la 112 o intervenție atunci cînd un nou atac are sau a avut loc. Deci ….
Ce anume o poate proteja cu adevărat pe victimă de amenințarea, promisiunile, presiunea și controlul constante ale agresorului?
1. Existența unei posibilități reale de a-l pedepsi pe agresor, astfel încît acesta să știe că există consecințe.
2. Existența a suficiente a suficiente adăposturi pentru victime care să ofere cazare pentru o perioadă suficient de lungă.
3. Existența unei căi legale de a separa victima de agresor imediat după constatarea agresiunii.
4. Educarea obligatorie a tuturor adolescenților cu privire la egalitate de gen, relația de cuplu sănătoasă și riscurile violenței domestice.
Toate aceste prevederi există în Convenția de la Istanbul. (http://declaratie.transcena.ro/wp-content/uploads/2014/03/Conventia-CE-privind-prevenirea-si-combaterea-Violentei-Impotriva-Femeii-si-a-Violentei-Domestice-Istambul-2011.pdf )
Cel puțin aceste prevederi trebuie introduse în legislația românească.

Este nevoie de ordin de protecție de urgență emis de îndată la constatarea violenței domestice

O victimă a violenței domestice nu apelează întotdeauna la poliție cînd este bătută. Statisticile serviciilor în domeniu sugerează acest lucru. Nu știm proporția exactă a celor care apelează la 112 în cazul unei agresiuni. Datele generale cu privire la violența domestică, la numărul victimelor și la numărul celor care apelează la servicii în România este, în continuare, necunoscut. Aceasta și pentru că o victimă încearcă de mai multe ori să iasă dintr-o relație abuzivă și revine din cauza amenințărilor agresorului, din cauza copiilor, din cauza presiunii sociale.
Ce știm? De exemplu numărul total de cazuri de violență domestică sub diversele ei forme dar numai cele care ajung în instanță (fapte de violență ce au avut loc în familie 1.938 de inculpați , respectiv 3.3% din totalul celor trimiși în judecată – din Raportul Ministerului Public, 2015).
Dar mai știm o altă cifră care ar trebui să ne îngrijoreze, ba chiar să ne sperie. Numărul total al omorurilor în 2015 în România a fost de 395 (în același Raport al Ministerul Public pentru anul 2015). Din 395 de omoruri, 108 au avut loc în familie. Adică 27% din total. Cu alte cuvinte, dacă rata violențelor în familii este relativ mică la nivel național, rata omorurilor este uriașă.
Un principiu etic ne spune că o singură victimă, un singur omor, este prea mult. Pot fi scăzute aceste cifre?
Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, organizațiile membre, fac advocacy pentru introducerea ordinului de protecție de urgență emis de polițist în situațiile de urgență începînd din anul 2010. În modificările la legea pentru prevenirea și combatera violenței în familie organizațiile non-guvernamentale au propus introducerea unei astfel de măsuri dar propunerea a fost respinsă.
Convenția de la Istanbul, în vigoare în România din 1 septembrie 2016, prevede la Articolul 52 – Ordine de interdicție de urgență: „Părţile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a asigura faptul că autorităţilor competente le este acordată puterea de a dispune, în situaţii de pericol imediat, ca un autor al violenţei domestice să părăsească domiciliul victimei sau al persoanei la risc pentru o perioadă de timp suficientă şi de a-i interzice agresorului să intre în domiciliu sau să contacteze victima sau persoana la risc. Măsurile adoptate conform prezentului articol vor da prioritate siguranţei victimelor sau celei a persoanelor la risc.”
Ce înseamnă riscul? În cele mai multe relații de violență domestică bazate pe controlul victimei de către agresor (unde te duci, cu cine, de ce ai întîrziat, pe ce cheltui banii, eu țin banii, eu hotărăsc, nu ești bună/bun de nimic, nu-ți cer decît să ai grijă de mine, de copii și de casă, etc….) agresiunea este consecința imediată a faptului că victima nu respectă autoritatea agresorului. Orice contestare a autorității trebuie pedepsită imediat. Cînd victima apelează la 112 sau apelează la ajutorul unor instituții sunt forme absolute de sfidare a puterii din familie sau cuplu. Studiile ne arată că orele de imediat după intervenția echipajului de poliție la domiciliu sunt cele mai periculoase și că, atunci cînd agresorul și victima rămîn împreună în casă după plecarea autorităților de cele mai multe ori agresiunea se repetă, mult mai grav. A doua oară victima nu mai are curajul să apeleze la forțele de ordine. Într-un caz petrecut la Alba Iulia în 2015 victima s-a refugiat la rude după intervenția poliției dar agresorul a venit după ea și i-a provocat răniri de extremă gravitate. Aceste răniri, au justificat, în sfîrșit, reținerea gresorului.
Codul Penal român prevede că agresorul poate fi arestat numai dacă victima are nevoie peste 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Numai în această situație acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, adică de reprezentanții statului. Sub 90 de zile de îngrijiri medicale dacă victima nu dorește să facă plîngere împotriva agresorului, acesta nu suferă nci un fel de consecință.
Ordinul de protecție pentru victimele violenței domestice în vigoare în prezent prevede următoarele: cererea de emitere a ordinului de protecție trebuie depusă de victimă sau de reprezentanții săi, cererea trebuie însoțită de probe și/sau de martori iar judecarea se face în regim de urgență. Această prevederea vagă a dus la o durată a judecării cererilor de ordine de protecție de 33, 30 și 34 de zile (medii naționale pe anii 2013, 2014 și 2015). Din decembrie 2015 a intrat în vigoare prin din Legea nr. 351/2015 o prevedere care spune că judecarea trebuie făcută în maximum 72 de ore de la înregistrarea dosarului. Vom vedea din datele culese pentru primele luni ale anului 2016 care este rezultatul dar din experiența furnizorilor de servicii durata a scăzut semnificativ. Ordinul de protecție poate obliga agresorul să păstreze o anumită distanță față de victimă, să părăsească domiciliul comun (evacuare pe durata de pînă la 6 luni), să predea armele, să acopere anumite cheltuieli ale victimei.
Problema riscului rămîne prezentă și gravă pentru acel interval de timp dintre agresiune, eventual sosirea echipajului de poliție și momentul în care victima are probele și poate depune la instanță cererea de emitere a unui ordin de protecție. În acest interval de timp ea nu este protejată în nici un fel. Posibilele refugii sunt foarte puține. În 13 județe din țară nu există adăposturi pentru victimele violenței domestice, în 2013 existau aproximativ 280 paturi în total la nivel național pentru victime și copiii lor (Studiu exploratoriu al Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, 2013). Aceasta în condițiile în care numărul de plîngeri prealabile depuse de victime depășește cinci mii pe an iar numărul de de inculpați trimiși în judecată în 2015 conform raportului Ministerului Public a fost de 1.938. Rezultă că nu există a capacitate reală de a oferi adăpost victimelor violenței domestice.
Am cules informații de la un număr de 6 furnizori de servicii privați din orașele: Brașov, Cluj, Iași, Sibiu și București cu privire la modul în care victimele pot face și depune la instanță o cerere de emitere a unui ordin de protecție și a numărului de zile în care reușesc să facă acest lucru. Cele mai multe cazuri sunt din 2015 și prima jumătate a anului 2016.
Pe baza informaței culese de la furnizorii de servicii am estimat numărul de zile în care victima nu are altă alternativă decît să stea în locuință cu agresorul.
1. Furnizorii de servicii private solicitați nu au o evidență, pentru cazurile lor, a numărului de zile care s-au scurs de la apelul la 112 pînă cînd victima se duce la laboratorul de medicină legală (prima și cea mai importantă probă pentru ordinul de protecție). Multe victime solicită certificatul medico-legal după o agresiune chiar dacă nu au chemat poliția. Ca urmare pentru această primă fază facem următoarea estimare:
Dacă victima știe ce trebuie să facă, ea poate merge imediat după episodul violent la urgență pentru îngrijiri. De aici va primi documentul care o va ajuta să obțină certificatul medico-legal. Obstacolele sunt:
– Violența agresorului care de cele mai multe ori nu vrea să o lase pe victimă să plece din casă, lipsa banilor de transport (mai ales dacă evenimentul se petrece seara sau noaptea). Victima poate aștepta perioada în care agresorul lipsește de acasă și să plece pe ascuns la urgență.
– Distanța pînă la unitatea de urgențe și lipsa banilor de transport, dacă vitima locuiește în mediul rural
Dacă victima nu este informată cu privire la drepturile sale și cu privire la demersurile pe care poate să le facă apelează mai întîi la poliție sau merge la spital, mai ales dacă violența fizică a fost semnificativ de gravă. Aici poate primi informații (nu avem confirmarea faptului că la fiecare secție de poliție și la fiecare unitate de primiri urgențe se întîmplă acest lucru) dar nu va primi consiliere și fără consiliere abilitatea ei de a urma un traseu clar, simplu și eficient este foarte redusă.
În concluzie pentru prima etapă pot trece între 24 de ore și 2-3 zile. Pentru următoarele etape ne bazăm pe informația de la funrizori.
2. Victima obține certificatul medico-legal într-un interval de la cîteva ore (în aceeași zi) pînă la zece zile (în București, dar cazurile în care durează atît de mult sunt rare și se explică prin necesitatea unor investigații suplimentare). Certificatul se obține pe baza unui formular de cerere completat de ea, a copiilor dupa actele de identitate ale ei și/sau ale copiilor, a documetelor de la unitățile medicale (urgențe, medic de familie) și a consultației. Taxa se plătește la început, în valoare de 38 de lei (există variații în teritoriu). Unitățile de medicină legală funcționează de luni pînă vineri, de aceea uneori trec încă 2-3 zile pînă cînd victima ajunge să solicite certificatul. În total putem estima pentru obținerea certificatului medico-legal un interval de minimum 24 de ore (cînd victima este în orașul reședință de județ unde se află unitatea de medicină legală, cînd are bani, cînd poate pleca și se poate întoarce acasă fără piedici din partea agresorului, cînd are actele de identitate sau copii după acte) și 5-6 zile, posibil în București să fie și mai mare intervalul. Cele mai mari piedici par să le întîmpine victimele din mediul rural, avînd în vedere distanța față de unitățile de urgențe și de medicină legală.
3. Este folositor victimei în instanță să facă dovada că are depusă o plîngere prealabilă împotriva agresorului. Depunerea plîngerii cu număr de înregistrare durează, în mod normal, o zi. Dar este posibil ca și aici să se înregistreze întîrzieri, ca de exemplu în situația cînd lucrătorul de poliție insistă ca victima să se mai gîndească și să fie sigură că dorește ca tatăl copiilor să aibă un dosar penal.
4. Odată ce victima are principala dovadă a violenței, respectiv certificatul medico-legal, și dovada că a depus o plîngere prealabilă, trebuie să completeze cererea de emmitere a unui ordin de protecție și să depună dosarul la instanță. Această operație se poate realiza într-o zi.
5. De la înscrierea dosarului trebuie să treacă cel mult 72 de ore pînă la judecare. Dacă cererea este întocmită bine și probele sunt considerate clare, este posibil ca cererea să fie judecată în ziua în care a fost depusă. Dacă sunt probleme atunci judecarea durează 2 – 5 zile dar au fost raportate și cazuri de procese cu durată de 2 săptămîni.
În concluzie în cel mai bun caz victima rămîne împreună cu agresorul 8 zile, cu următoarele condiții:
-Locuiește într-un oraș reședință de județ unde se află o unitate de medicină legală
– Are bani de transport
– Are actele de identitate (agresorul nu i le-a reținut) sau copii după acte
– Știe pas cu pas ce trebuie să facă
La sfîrșitul celor 8 zile dacă judecătorul a emis un ordin de protecție trebuie să apeleze imediat la un polițist pentru punerea în executare a ordinului. Abia în acest moment poliția are, conform legii, competenșa să separe victima de agresor și să supravegheze respectarea măsurilor din ordinul de protecție. Prin ordinul de protecție agresorului i se pune în vedere să nu se apropie de victimă (se precizează distanța minimă) sau chiar este evacuat din locuința comună.
Dar dacă victima nu îndeplinește condițiile de mai sus sunt șanse foarte mari ca intervalul dintre momentul agresiunii și momentul obținerii ordinului de protecție să fie de 14 pînă la 30 de zile.
În acest timp agresorul poate să o convingă pe victimă, fie cu promisiuni, fie cu amenințări, să își retragă toate acțiunile, poate să o agreseze din nou și, dacă victima nu renunță, poate să o omoare.

Un vot pentru egalitate de gen

Ieri în Parlamentul României Senatul a votat legea pentru ratificarea Convenției de la Istanbul. Pentru mulți cetățeni ai țării acesta este un moment de schimbare radicală. O bifurcație de care am trecut luînd-o pe cale spre progres. România se va alătura țărilor din comunitatea Europeană care aspiră la o societate fără discriminare între sexe.

Comunicat de presă Birou deputat Ana Birchall – pdf

articol ratificare conventie-00001De fiecare dată cînd, în ultimii trei ani, articol ratificare conventie-00002scriem despre violența domestică subliniem cum majoritatea victimelor, cu cifre din statistici sau cercetări, sunt femei. Victimizarea femeilor în familie este doar un rezultat al unei toleranțe tradiționale față de ideea neclară dar persistentă că femeile sunt în situația de a greși în fața bărbaților și că astfel de greșeli pot fi pedepsite prin teroare, amenințare sau bătaie.
Convenția de la Istanbul este primul tratat european care afirmă că femeile nu sunt niciodată și nu pot fi vreodată în poziția de a fi evaluate, judecate și pedepsite de un bărbat partener de viață sau rudă. Mai mult, afirmă că relații bazate pe control și violență emoțională, economică, fizică sunt inacceptabile între persoanele care trăiesc împreună în familii oficializate sau nu. În mod egal sunt protejați de violență prin prevederile Convenției bărbații, copiii și vîrstnicii dacă fac parte din aceeași „casă”.

Convenția de la Istanbul

Suntem a douăzecișiuna țară europeană care a votat pentru ratificare. Iată un domeniu în care România este în jumătatea superioară a clasamentului. Femeile au reușit!

O victorie notabilă a partenerilor parlamentari, guvernamentali și din societatea civilă.

Acum vine perioada lungă și dificilă a transpunerii în legislația românească.

Putere tuturor și succes!

Campania pentru Ratificarea Convenției de la Istanbul Buletinul informativ nr. 1

Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenţei împotriva femeilor și a violenţei domestice (Istanbul, 11.V.2011) se referă la toate formele de violență asupra femeilor ȘI la violența domestică. Aceasta va deschide un capitol nou și zbuciumat, estimez eu, în istoria activismului pentru drepturile femeii din România. Țara noastră are o lege specială pentru prevenirea și combaterea violenței domestice sub denumirea „violență în familie”. Dar nu are instrumente pentru protecția femeilor de orice formă de violență de gen, așa cum este ea definită în Convenție: „violenţa care este direcţionată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie sau care afectează femeile în mod disproporţionat”.
Dezbaterea cu privire la plasarea corectă a fenomenului violenței domestice a început în România din perioada în care cele 33 de organizații membre ale Coaliției Naționale a ONG-urilor Implicate în Programe privind Violența Împotriva Femeilor au făcut advocacy pentru crearea unei legi în domeniu. Fenomenul a fost finalmente definit ca violență asupra oricărui membru de familie, adult sau minor. Organizațiile ce apără drepturile femeilor au fost frustrate, dar au acceptat ideea că femeile, constituind majoritatea absolută a victimelor violenței domestice, vor avea un cadru legal și un sistem de servicii dedicate nevoilor lor. Implementarea legii timp de 11 ani ne-a arătat care sunt piedicile în calea ieșirii femeilor dintr-o relație abuzivă generate de natura neclară a legii: în primul rând și în cea mai mare măsură, considerarea faptelor de violență în familie ca puțin grave de către lege. Declarativ, legea incriminează violența; dar când legea se aplică vedem cum atât măsurile din Codul Civil, cât și cele din Codul Penal demonstrează că, în fapt, violența domestică este tratată ca un accident suportabil sau o retribuție binemeritată de către victima femeie.
buletin informativ numarul 1Această mentalitate învechită și patriarhală va fi acum nevoită să se schimbe deoarece Convenția de la Istanbul intră de azi, 1 august, în vigoare. Cel mai important pas pe care îl avem de făcut este să creăm un întreg sistem legal de protecție pentru femeile victime. Începutul, momentul în care dezlipim talpa de podea și începem să facem mișcarea înainte, este ratificarea Convenției. Acest moment va fi, sperăm, în septembrie, odată cu deschiderea sesiunii de toamnă 2014 a Parlamentului României. Vom mobiliza toate forțele noastre pentru a ajuta forțele politice să poată cât mai ușor să dezlipească talpa de podea și să realizeze secvența Ratificării. Care este doar, așa cum am spus, doar prima secvență din PRIMUL PAS!

DESCARCA PDF

Raspunsul la intrebarea domnului senator Alexandru Cordos

Luni 10 martie 2014 domnul senator Alexandru Cordoș a adresat o întrebare cu privire la eficiența ordinului de
protecție pentru victimele violenței in familie catre Ministerul Muncii, Familiei,Protecției Sociale și
Persoanelor Vărstnice și Ministerul Afacerilor Interne. Ne-am bucurat ca domnia sa a aratat astfel sprijin
pentru victimele care sufera ca urmare a Ñsitelorî procedurale prin care curge textul de lege de la litera sa
catre realitate. Datele culese și sintetizate de cele 11 organizații din rețeaua noastra, date pe care le-a primit și domnul senator,
arata ce înseamna urgența în implementarea prevederilor legii cu privire la ordinul de protecție.

Iata raspunsurile (link 1, link 2)celor doua ministere.
Din pacate nu primim raspuns la întrebare.

VOM REVENI.

Peste 50 de deputați susțin urgentarea emiterii ordinului de protecție

Săptămâna trecută, o știre cutremurătoare a atras din nou atenția asupra defectelor procedurii privind instituirea ordinului de protecție a victimelor violenței în familie. Un soț și-a înjunghiat soția după o noapte de agresiuni repetate și două intervenții ale poliției soldate cu întocmirea de dosare penale, nu și cu arestarea preventivă. S-a întâmplat în Alba Iulia, însă nu este singurul caz de acest fel.

Teoretic, legea privind combaterea violenței în familie prevede instituirea unui ordin de protecție. Practic, victimele trebuie să solicite acest lucru în instanță – un proces lung și complicat, care face ca, până la decizia magistraților, femeile aflate în pericol să rămână fără nicio apărare. Acesta este motivul pentru care o coaliție de ONG uri au continuat, pe 1 aprilie, acțiunea începută în urmă cu două săptămâni, de strângere a semnăturilor pentru susținerea nevoii de proceduri de urgență pentru emiterea  ordinului de protecție.  De data aceasta, acțiunea a avut loc la Camera Deputaților din Parlamentul României. Peste 50 de deputați au trecut pe la standul  Ordinul de protecție – doi ani de existență, au discutat cu reprezentanții organizatorilor despre concluziile raportului realizat de aceștia și au semnat declarația de susținere a unei legi mai bune pentru femeile victime ale violenței. Doamna Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Perosoanelor Vârstnice, deputații Cristina Pocora, Liliana Mincă, Andreea Paul Vass, Aurelia Cristea, Elena Udrea, Manuela Mitrea, Liliana Ciobanu, Radu Surugiu, Ioan Hulea, Vasile Horga, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Radu Popa, sunt câțiva dintre cei care susțin urgentarea emiterii ordinului de protecție.  „Fiecare semnătură contează, fiecare reprezentant al Parlamentului care ni se alătură înseamnă un vot în plus în favoarea  demersului nostru de a îmbunătăți legea 25, votată în 2012. Și dincolo de obținerea a cât mai multe semnături, ceea ce ne dorim este să le transmitem aleșilor noștri mesajul ferm că societatea civilă este un  partener solid atunci cînd este vorba despre crearea unor legi mai bune pentru oameni ”,  a declarat Mihaela Săsărman, președintele Asociației Transcena. Susținerea ministrului Muncii este cu atât mai importantă acum, în contextul în care prin Ordonanța de Urgență  numărul 11 din 19.03.2014, Guvernul a decis desființarea DirecțieiDe Protecția Copilului din Ministerul Muncii care avea în atribuții prevenirea și combaterea violenței în familie și trecerea acestor atribuții la Departamentul pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, ce urmează să se înființeze. Crearea unei alte instituții care să aibă ca sarcină implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței în familie poate fi cea mai potrivită ocazie pentru a reconsidera legile existente și a transforma ordinul de protecție într-un instrument cu adevărat eficient.
Amintim faptul că Legea 25 din 2012 care introduce ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie a adus o serie de lucruri bune, însă, potrivit organizatorilor evenimentului, mai sunt multe de făcut. Deși ordinul de protecție a fost conceput ca o alternativă la intrarea de urgență a victimelor violenței în familie în adăposturi, acesta nu își atinge deocamdată scopul în primul rând prin imposibilitatea de a-l emite în 24 de ore în situațiile de urgneță constatate de poliție. Numărul de respingeri ale cererilor de instituire a unui ordin de protecție este prea mare, iar timpul scurs de la cererea acestuia și până la aplicarea lui este prea lung, punând uneori în pericol viața victimei.
Ordinul de protecție – doi ani de existență face parte din seria de acțiuni derulate în cadrul proiectului „Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică”, al cărui obiectiv este acela de a promova drepturile femeilor și de a proteja femeile victime ale violenței în familie prin urgentarea emiterii ordinului de protecție.
Proiectul este implementat de Asociația Transcena în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația femeilor împotriva violenței Artemis, Asociația Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru sănătatea reproducerii, Asociația Anais, Asociația Centrul de Dezvoltare Curiculară și Studii de Gen Filia, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația E Romnja și este  finanțat de Open Society Foundation.  Acțiunea a fost realizată cu sprijinul doamnei Ana Birchall, deputat, și al Comisiei pentru Egalitatea de Șanse din Senatul României.

Violența în familie a rămas fără coordonare instituțională!

Săptămâna trecută, prin Ordonanța de Urgență  numărul 11 din 19.03.2014, Guvernul a decis că: desființează Direcția Protecția Copilului din Ministerul Muncii care avea în atribuții prevenirea și combaterea violenței în familie, înființează Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție,  printre atribuțiile căreia nu apar și cele privitoare la violența în familie. Prin urmare, în 30 de zile nu va mai exista nici o instituție care să aibă ca sarcină implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

Douăzeci de organizații nonguvernamentale au trimis o scrisoare deschisă ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Primului ministru al României în care  sesizează gravitatea situației și solicită să fie luate de urgență măsurile necesare pentru înființarea unui departament care să preia sarcinile prevăzute de legea specială și care să fie împuternicit cu autoritatea necesară pentru a coordona, conduce și monitoriza activitatea tuturor actorilor implicați în prevenirea și combaterea fenomenului așa cum sunt ei prevăzuți de lege.

Iată conținutul scrisorii:

18/27.03.2014

Domnului Victor Ponta, Prim ministru, Guvernul României
Doamnei Rovana Plumb, Ministru, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și
Persoanelor Vârstnice

Stimate domnule Prim ministru,
Stimată doamnă Ministră a muncii,

În contextul în care România s-a angajat în procesul de semnare a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice,

În contextul în care implementarea ordinului de protecție a victimelor violenței în familie este deficitară așa cum o dovedesc datele statistice: durata medie la nivel național de judecare a unei cereri de emitere a unui ordin de protecție este de 33 de zile,

În contextul în care o treime din județele țării nu pot oferi servicii specializate victimelor violenței în familie,

În contextul în care sub 50% din populație are informații cu privire la Legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie,

În condițiile în care ajung să fie constituite dosare penale în numai 2% din numărul de plângeri penale înregistrate împotriva agresorilor,

Ne adresăm Dumneavoastră în legătură cu o situație de maximă gravitate ce s-a creat în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie prin aprobarea O.U.G. 11 din 19.03.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 203 din 21 martie 2014.

Actul normativ menționat prevede înființarea a două instituții ale administrației publice centrale prin preluare a posturilor precum şi a personalului din aparatul propriu al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi al structurilor din subordinea acestuia în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, respectiv prin preluarea activităţii din domeniul protecţiei copilului de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi din domeniul adopţiilor de la Oficiul Român pentru Adopţii. Cele două instituții nou înființate sunt: Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi și Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, denumite în text „organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”.

Cu privire la Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi în Art.4  alin (8) se precizează:
Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin Direcţia ocupare şi egalitate de şanse – Compartimentul egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, este parte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestuia.

Cu privire la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie se descriu detaliat în text funcțiile acesteia în Art.5, alineatul (3) lit.a – d și atribuțiile acesteia în Art.5, alineatul (7) lit.a – ff.
Am constatat că între aceste atribuții și funcții nu se regăsesc cele privitoare la prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie. Nu putem crede că un fenomen complex reglementat de o lege specială – Legea 217/2003 Republicată – și de Strategia Națională pentru prevenirea și combaterea violenței în familie – HG 1156 din 2012 – pot fi acoperite de Art.5, alineat (14), respectiv:
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie se substituie în toate drepturile şi obligaţiile care decurg din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoalele, memorandumuri şi acorduri în care Oficiul Român pentru Adopţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin Direcţia protecţia copilului sunt părţi, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestora.

Legea 217 din 2003 Republicată prevede la în CAPITOLUL II – Instituţii cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Art.8, alineatele (3) și (4) responsabilități clare ale Ministerului Muncii în domeniu:

(3) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este autoritatea publică centrală care elaborează politica de asistenţă socială şi promovează drepturile victimelor violenţei în familie.
(4) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin structurile sale specializate de la nivel central şi teritorial, elaborează şi aplică măsuri speciale de integrare pe piaţa muncii a victimelor violenţei în familie.

Solicităm să luați de urgență măsurile necesare pentru înființarea unui departament care să preia sarcinile prevăzute de legea specială și care să fie împuternicit cu autoritatea necesară pentru a coordona, conduce și monitoriza activitatea tuturor actorilor implicați în prevenirea și combaterea fenomenului așa cum sunt ei prevăzuți de lege.

Specialiștii din domeniul privat și reprezentanții societății civile cu experiență îndelungată și cu activități în domeniu sunt alături de Dumneavoastră în acest demers de reglementare a erorii ce a fost introdusă în legislație prin O.U.G.11 din 19.03.2014.

Mihaela Săsărman,
Președinte,
Asociația Transcena
HYPERLINK „mailto:office@transcena.ro”office@transcena.ro
Telefon: 0723 300 403

20 de ONG-uri societatea civila scrisoare ref infiintare ANPCA – Descarca PDF
Susțin această scrisoare:

Andreea Bragă, presedintă, Centrul de dezvoltare curriculară și studii de gen FILIA

Mihai Popescu, președinte, Asociația GRADO

Iolanda Beldianu, președintă, Asociația PasAlternativ

Irina Sorescu, președintă executivă, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Laura Albu, președinte executiv, Fundația Centrup pentru Mediere și Securitate Comunitară

Dina Loghin, președintă, Asociația Romanian Women s Lobby

Mihaela Mangu, președinte, Asociația ANAIS

Carmen Gheorghe, președintă, Asociația E-Romnja – Asociatia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome

Cristina Horia, director executiv, Fundația SENSIBLU

Tudorina Mihai, vicepreședintă, Asociația FRONT

Romanița Iordache, vicepreședintă, ACCEPT Romania

Dr. Borbala Koo, director executiv, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală

Ana Maita,  președinte, Asociația Mame pentru Mame

Gabriel Petrescu, director executiv, Fundația pentru o Societate Deschisă

Ioana Avadani, director executiv, Centrul pentru Jurnalism Independent

Emil Moise, președinte, Asociația pentru Libertatea de Conștiință

Florin Buhuceanu, președinte executiv, ECPI – Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice

Vasile Moldovan, director executiv, Asociația pentru Promovarea Femeii din România

Mircea Valentin Toma, președinte ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei

Susținere în Parlament pentru urgentarea emiterii Ordinului de Protecție pentru femeile victime ale violenței domestice

“Numele meu este Drăguța și nu mai sunt în viață pentru că a durat o lună de zile până când am primit ordin de protecție”. Este una dintre multele povești de viață încheiate în acest fel în urma aplicării cu întârziere sau a neaplicării ordinului de protecție. Povești ca aceasta au stat la baza monitorizării realizate, timp de doi ani, de o rețea de ONG uri care au cules date de la fiecare judecătorie, direcție de medicină legală, Poliție sau adăpost pentru femeile victime ale violenței, pentru a stabili dacă ordinul de protecție, în forma sa actuală, este eficient. Concluzia raportului: fără termene de timp clare și extrem de scurte, ordinul de protecție e aproape inutil. Acesta a fost motivul întâlnirii de astăzi de la Senatul României, Palatul Parlamentului, între organizațiile nonguvernamentale, senatori, deputați sau membri ai comisiilor permanente. Pentru că indiferent că vorbim despre aleși din Parlament, foști miniștri, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale, ai mass media sau oameni obișnuiți care au venit să susțină cauza siguranței femeilor în familie, toti aceștia pot crea, împreună, legi mai bune pentru oameni. A fost o zi plină la Parlament; dar printre audieri, întruniri ale comisiilor, peste 40 de senatori și deputați au trecut pe la standul „Ordinul de protecție – doi ani de existență” pentru a semna declarația de susținere a unei legi mai bune pentru femeile victime ale violenței în familie.
Gabriela Crețu, Ana Birchall, Gabriela Firea, Doina Silistru, Ilie Sîrbu, Liviu Voinea, Raed Arafat, Victor Ciorbea, Dan Mihalache, Marian Vasiliev, președintele Comisiei pentru Egalitatea de Șanse din Senatul României sunt doar câțiva dintre cei care au semnat declarația de susținere. „Ne-am propus să obținem cât mai multe semnături în ideea unor interpelări privind îmbunătățirea legii 25 votată în 2012 și le-am obținut. Însă marele câștig al acestei zile este faptul că semnatarii declarației au propus deja să inițieze zilele următoare în Parlament o dezbatere pe tema propusă de proiect, pornind de la datele din raportul prezentat astăzi”, a spus Mihaela Săsărman, coordonatorul proiectului.
Acțiunea “Ordinul de protecție – doi ani de existență face parte din seria de acțiuni” derulate în cadrul proiectului „Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică”.
Amintim faptul că Legea 25 din 2012 care introduce ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie a adus o serie de lucruri bune, însă, potrivit organizatorilor evenimentului, mai sunt multe de făcut. Deși ordinul de protecție a fost conceput ca o alternativă la intrarea de urgență a victimelor violenței în familie în adăposturi, acesta nu își atinge deocamdată scopul. Numărul de respingeri a cererilor de instituire a unui ordin de protecție este prea mare, iar timpul scurs de la cererea acestuia și până la aplicarea lui este prea lung, punând uneori în pericol viața victimei.
Obiectivul proiectului Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică este acela de a promova drepturile femeilor și de a proteja femeile victime ale violenței în familie prin urgentarea emiterii ordinului de protecție.
Proiectul Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică este implementat de Asociația Transcena în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația femeilor împotriva violenței Artemis, Asociația Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru sănătatea reproducerii, Asociația Anais, Asociația Centrul de Dezvoltare Curiculară și Studii de Gen Filia, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația E Romnja și este finanțat de Open Society Foundation. Asociația Transcena și partenerii săi mulțumesc doamnei senator Gabriela Crețu și doamnei Nicoleta Mălănoiu, Comisia pentru Egalitatea de Șanse din Senatul României pentru sprijinul dat în organizarea acestui eveniment.