Siguranța victimelor – mit sau realitate?

O victimă a unui accident de tren, o victimă a unei tîlhării, o victimă a înșelăciunii sunt subiectul unei agresiuni unice. Rareori aceeași persoană ajunge ajunge să fie supuse la aceeași formă de infracțiune. După ce a suferit trauma această personaă își construiește aproape automat căi de a evita pericolul. O recomandare a comportamentului de evitare a pericolului de furt și tîlhărie este, de altfel, realizată de Poliția capitalei și difuzată în mijloacele de transport în comun în scopul obținerii siguranței potențialelor victime. Uși metalice, gratii la geamuri, sisteme de alarmă, viteza redusă în trafic, evitarea aglomerației, spălatul pe mîini, programul de fitness, toate acestea sunt căi de a ne pune în siguranță în fața diverșilor factori de risc.
Victima violenței domestice nu poate să își cumpere ușă metalică, gratii la geamuri, sisteme de alarmă, nu poate să reducă viteza în trafic, să evite aglomerația sau să se spele e mîini, ea este legată cu fire invizibile de cineva care vrea și poate să-i producă durere, să o îngrozească, să o omoare. Aceste fire invizibile sunt: căsătoria, copiii, tradiția despre rolul femeii în familie, legislația care nu pedepsește la timp în nici un fel agresorul, convingerea că rufele se spală în familie, convingerea că numai unei femei slabe i se poate întîmpla așa ceva, convingerea că numai femeilor li se poate întîmpla așa ceva și rușinea. Teama intensă a victimei că dacă va vorbi despre calvarul ei, dacă va cere ajutor, va fi respinsă, condamnată și arătată cu degetul.
Ce înseamnă pentru o victimă a violenței domestice să fie în siguranță? Agresorul este la 1 milimetru distanță de ea 24 de ore din 24.
Siguranță trebuie să însemne să nu mai fii amenințat/ă, controlat/ă, lovit/ă, copiii să învețe și să experimenteze în siguranță în prezența părinților și să poți face lucrurile pe care ți le dorești atunci cînd le dorești în armonie cu membrii familiei tale.
Adesea am constatat că „în siguranță” pentru o victimă a violenței domestice înseamnă doar să nu fie lovit/ă. Ce anume o aduce în această stare de resemnare nu vom analiza aici. Dorim să vedem dacă acest deziderat elementar al victimei violenței domestice poate fi atins în prezent în România cu legislația actuală și în ce mod prevederile Convenției de la Istanbul transpuse în legislația noastră ar îmbunătăți conisderabil viața celor ce suferă de pe urma acestui flagel.
Există ordin de protecție și posibilitatea ca victima să depună o plîngere prealabilă împotriva agresorului. Între momentul agresiunii și emiterea unui ordin de protecție trec între 8 și 30 de zile. În acest timp victima, pentru a fi în siguranță, ar trebui să locuiască separat de agresorul ei. Puține victime femei au unde să se refugieze. Pe multe dintre ele familia lărgită nu le primește înapoi, mai ales cu copii. În puține situații ajutorul vine de la prieteni. În 13 județe din țară nu există adăposturi. În adăposturile publice nici o victimă nu poate fi primită pe loc atunci cînd bate la poartă, trebuie întocmite hîrtii ceea ce durează 24 de ore pînă la 3 zile. Deci ….
Cercetarea declanșată de o plîngere prealabilă depusă de victimă împotriva agresorului poate să dureze și 6 luni de zile și nu este sigur că se va finaliza cu trimiterea în judecată a acestuia. În tot acest timp agresorul este în libertate. De cele mai multe ori în căutarea încăpățînată a victimei pentru a o amenința sau a o convinge seducînd-o că el, EL, nu va mai face așa ceva NICIODATĂ. Pentru a o convinge, cu alte cuvinte, să retragă plîngerea. Promite că nu va mai face niciodată deși a repetat pînă acum violența de atîtea ori! Adăposturile pentru victime asigură cazare pe o perioadă de maximum 12 luni. Atunci cînd cazul ajunge în instanță judecarea mai durează chiar și 2 ani. Agresorul este în continuare în liberate. Ordinele de protecție pot să acopere o perioadă de pînă la 18 luni (din experiența noastră). Deci…..
Atunci cînd o victimă are un ordin de protecție nu poate fi protejată eficient pentru că polițiștii nu au instrumentele necesare pentru supraveghea și opri agresorul. Frecvent singura cale a unei victime de a se apăra este să solicite la 112 o intervenție atunci cînd un nou atac are sau a avut loc. Deci ….
Ce anume o poate proteja cu adevărat pe victimă de amenințarea, promisiunile, presiunea și controlul constante ale agresorului?
1. Existența unei posibilități reale de a-l pedepsi pe agresor, astfel încît acesta să știe că există consecințe.
2. Existența a suficiente a suficiente adăposturi pentru victime care să ofere cazare pentru o perioadă suficient de lungă.
3. Existența unei căi legale de a separa victima de agresor imediat după constatarea agresiunii.
4. Educarea obligatorie a tuturor adolescenților cu privire la egalitate de gen, relația de cuplu sănătoasă și riscurile violenței domestice.
Toate aceste prevederi există în Convenția de la Istanbul. (http://declaratie.transcena.ro/wp-content/uploads/2014/03/Conventia-CE-privind-prevenirea-si-combaterea-Violentei-Impotriva-Femeii-si-a-Violentei-Domestice-Istambul-2011.pdf )
Cel puțin aceste prevederi trebuie introduse în legislația românească.