La 1 septembire 2016 Convenția de la Istanbul a intrat în vigoare în România. Ceea ce înseamnă că textul Convenției poate fi baza pentru sentințe în cazuri de violență domestică.

Cîteva diferențe majore între legislația existentă la noi și prevederile Convenției par să îngreuneze orice proces de aplicare a noii legislații. În primul rînd în Codul Penal Român nu există cîteva dintre formele de violență de gen definite în Convenție, cum ar fi violența psihologică, infracțiunile comise în numele așa-numitei „onoare”, căsătoria forțată, mutilarea genitală a femeilor. Pe de altă parte reglementarea existentă a infracțiunilor sexuale și a violenței domestice (numită violență în familie în Codul Penal și reglementată doar ca circumstanță agravantă, nu ca infracțiune distinctă) nu sunt de natură să aducă îmbunătățiri semnificative în viața victimelor.
Suntem la sfîrșitul anului 2017 și cîteva schimbări ale Legii 217 din 2003 sunt încă în așteptare. Legea 217 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie a suferit mai multe modificări în intervalul 2004 – 2016 dintre care cele mai importante privesc, pe de o parte, înființarea Agenției pentru Protecția Familiei, desființarea acesteia, apoi înființarea Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, pe de altă parte ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie. Ordinul de protecție se judecă în civil, durata ordinului de protecție este de maximum 6 luni și este decizia judecătorilor cîte ordine de protecție pot emite succesiv pentru un caz anume. Dar eficiența ordinului de protecție depinde de capacitatea Poliției de a supraveghea și sancționa respectarea obligațiilor de către agresor. Practica ne arată că nu există încă o protecție reală a victimelor și că, deocamdată, nu se consideră suficient de importantă problema pentru a se aloca bani pentru brățările electronice care sunt un răspuns clar la problemă.

Ce ne spune statistica? Studiul exploratoriu cu privire la implementarea ordinului de protecție și a prevederilor referitoare la violența în familie din Codul penal al României în perioada 2012 – 2016 (Retea-VIF-studiu-2017.pdf) realizat de Rețeau VIF în 2017 analizează comparativ datele culese și ajunge la cîteva concluzii grave.

Adăugăm la cele trei grafice o cifră estimativă a apelurilor la 112 pentru cazuri de urgențe în violență în familie de 80.000 – 90.000 apeluri anual în perioada 2013 – 2014 pînă în prezent. Față de aceste cifre numărul de plîngeri depuse este mic și numărul de plîngeri retrase este mare ( peste 50% din cele depuse). Mai departe vedem că numărul de inculpați reprezintă un procent extraordinar de mic din cazurile sesizate. Cu toate acestea peste un sfert din omorurile faptă consumată înegistrate anual în perioada 2015 – 2017 sunt omoruri în familie.

Violența domestică are un caracter continuu și nu dispare în mod natural fără nici o intervenție. În majoritatea cazurilor documentate violența crește de la forme de violență emoțională, de la control și violență psihologică, trecînd prin violență economică și forme grave de violență fizică ajungînd pînă la crimă.
Principalul motiv pentru care legea nu intervine la timp este MENTALITATEA că trebuie respectată viața privată a cetățenilor, viața de familie. Indiferent de ceea ce se întîmplă în viața privată. Alte legi nu respectă același principiu, de exemplu legea privind consumul de droguri. Iată o disonanță pe care nu știm cum să o explicăm.
Răspunsul este acum dat de faptul că este în vigoare Convenția de la Istanbul și că România s-a angajat să respecte prevederile din Convenție. Dilema morală românească: este gravă sau nu violența domestică a fost rezolvată și răspunsul este că DA, violența domestică este gravă.
Schimbările din legea specială și schimbările din Codul Penal ce sunt necesare pentru armonizarea cu textul Convenției contrazic MENTALITATEA tradițională românească. Dar vor salva vieți.

De aceea este necesar ca fiecare dintre noi să militeze pentru votarea schimbării.